Sindicaliștii de la CFR Călători vorbesc de grevă generală. De la 1 iulie vor demara etapele premergătoare protestului. Ce-i poate opri
Sindicaliştii de la CFR Călători vor demara la 1 iulie etapele premergătoare grevei, dacă nu se va semna noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul companiei, a anunţat, marţi, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim.„Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, trage un semnal de alarmă cu privire la rezultatul negocierilor din această săptămână care ar trebui să conducă la semnarea noului Contract Colectiv de Muncă la nivelul CFR Călători. În situaţia în care nu se va realiza acest lucru, începând cu 1 iulie 2025, se vor demara etapele premergătoare Grevei la nivelul principalului operator de transport feroviar din România.