Negrescu, după semnarea acordului UE-SUA: Noi ar trebui să cerem o măsură de sprijin pentru exportatori
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a spus, luni, după semnarea acordului UE-SUA privind tarifele, că România ar trebui să solicite ca executivul european să vină cu o măsură de sprijin pentru exportatori, iar Ministerul Economiei, MAE, împreună cu premierul, ar trebui să aibă acest dialog pentru a face o evaluare şi a vedea dacă pot exista măsuri de sprijin, într-un acord cu partenerii de la Bruxelles. „Dacă e să ne raportăm la ceea ce s-a negociat, nu este extraordinar, dar este mai bine decât dacă nu s-ar fi ajuns la un acord, pentru că riscul era să avem tarife mult mai mari aplicate pentru toate produsele.
Articol postat în data 28 Jul 2025