Video Șoferul unui SUV a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată de un Logan. Titi Aur: O conjunctură ciudată
Inapoi

Video Șoferul unui SUV a murit după ce a fost aruncat prin trapă și prins sub mașina răsturnată de un Logan. Titi Aur: O conjunctură ciudată

Postat cu 20 ore în urmă

Update cu 20 ore în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Accident grav luni seară pe DN1, în zona Balotești. Șoferul unei mașini a murit după ce autoturismul în care se afla a fost lovit de un alt vehicul, și pentru că nu purta centura de siguranță a fost proiectat prin trapă și prins sub mașină. Impactul a fost surprins și de camerele de supraveghere din intersecție. Din imagini se vede cum autoturismul de teren alb intră pe DN1 și imediat este acroșat de o altă mașină. Impactul a fost atât de violent încât SUV-ul s-a răsturnat, iar șoferul a fost proiectat prin trapă și prins sub autoturism. Imediat au fost chemați salvatorii, un elicoper SMURD a fost solicitat pentru a prelua victima, dar medicii nu au mai putut face nimic să îl salveze și au declarat decesul. Celălalt șofer a ajuns la spital. Circulaţia a fost restricţionată pe a doua bandă a sensului de mers către Bucureşti, iar traficul îngreunat ore bune. „Tipic pentru România. Doar la noi se poate muri într-un sens giratoriu unde restricția este de 30 km/h. Șoferi iresponsabili... Șoferul Loganului mergea cu viteză foarte mare pentru o intersecție cu sens giratoriu, a scurtat intersecția, a trecut peste linia continuă ca să treacă repede prin intersecție, că dacă el merge pe DN1 n-o să reducă el la 30 km/h... pentru că, na, a apărut un sens giratoriu în fața lui, precum și șoferul care a murit de la Mercedes, practic aruncat prin trapă, alt șofer iresponsabil, pentru că nu purta centura de siguranță, și el consideră că la mașina pe care o are, sau considera - nu e nevoie de centură de siguranță mergând așa, dintr-un loc în altul, să zicem cu viteză relativ mică”, a declarat la Digi24 Titi Aur, expert în conducere defensivă. „Dacă avea centura de siguranță era ținut pe locul lui, se răsturna, nu se întâmpla mare lucru. Mai mult, a fost și o conjunctură foarte ciudată, adică cel care era cu mașina albă și care a și murit, nu a văzut că vine Loganul pentru că a fost o altă mașină care i-a luat din vizibilitate. Noi vorbim în accidentologie de regula cașcavalului, a șvaițerului ăla găurit. Adică, trebuie să se întâmple mai multe lucruri, să treacă un fascicul de lumină imaginar prin mai multe felii de șvaițer ca să se întâmple un accident grav. Și aici avem cei doi șoferi iresponsabili, plus conjunctura ciudată, în sensul că mașina n-a fost văzută, Loganul care venea n-a fost văzut de cel din mașina albă, dar acest lucru se întâmplă frecvent”, a adăugat acesta. Astăzi am avut o zi cu mulți morți pe drumurile din România, începând de azi-noapte, pe la Bacău și prin alte locuri, și aici la Balotești, nu știu câți au fost, dar probabil șapte-opt morți. Pe drumurile din România media e de patru. Dar astăzi a fost o zi de-aia, de excepție, să zic, din acest punct de vedere. „Oameni nepregătiți conduc mașina, oameni neconștientizați conduc mașina - nu contează că merg un pic mai tare, lasă că scurtez eu un pic sensul giratoriu, nu-mi trebuie centură de siguranță, că la mașina pe care o am nu pot să mă înjosesc cu centura de siguranță... Dumnezeu să-l odihnească! Da, este vinovat că n-a purtat centura, șoferul Loganului, vinovat că a mers prea tare prin sensul giratoriu”, a adăugat Titi Aur. „Sensul giratoriu este intersecția cea mai sigură. Este inventată de un englez. Acum, cred că Franța a depășit ca număr de sensuri giratorii Anglia sau, în fine, ideea de a folosi intersecția cu giratoriu. În același timp, o intersecție cu sens giratoriu trebuie gândită, construită în așa fel încât să te cam oblige să reduci viteza, dar în cazul de față avea restricția de 30km/h, doar că românul zice - e, dacă este 30 merge și cu 40, și cu 50, dacă este 80 merge și cu 100, că nu-i problemă. Toți cei de la volan avem în general senzația că la cât știu eu, la câtă experiență am eu și la ce mașină am eu, și cum frânează mașina mea, și ce face mașina mea, pot să-mi permit să merg un pic mai tare, sau câteodată mult mai tare. Dar în anumite momente, așa cum s-a întâmplat acum, adunându-se greșelile celor doi șoferi, adică ăla cu viteză, ăla fără centură, a ieșit încă o victimă. Adică încă un mort pe drumurile din România. Autoritățile noastre nu țin cont de aceste lucruri care se întâmplă. Refuză toată lumea - Ministerul Transporturilor, autoritățile, Guvernul, toată lumea refuză proiecte, programe de educație. Toată lumea are senzația că dacă ai permis de conducere și dacă ai trecut printr-o școală în care nu se face practic nimic din conducerea preventivă, defensivă și siguranță, da, dacă ai permis este suficient. Uite, se dovedește că nu este suficient și că ar trebui gândite, făcute programe de conștientizare. Autoritățile noastre refuză. „Avem în fiecare an câte 1.500 de morți. Avem în fiecare an câte 4.000 de răniți grav și câte 30.000 de răniți ușor în fiecare an. Ne costă 7 miliarde de euro pe an, 2% din PIB ca urmare a victimelor, plus încă vreun miliard jumate la despăgubiri prin asigurări. Consumăm înspre 10 miliarde de euro cu totul de la buget și din buzunarele noastre, dar nu vrem să ne ducem deloc către prevenție, anticipare, conștientizare. Și așa vom trăi în continuare. Și trăim tragedii imense. Gândiți-vă că cel care a murit astăzi are familie, are frați, are copii, are soție, are, nu știu ce mai are, dar sigur, în momentul de față este o mare, mare tragedie undeva în Balotești, probabil. Dar mai sunt încă alte șapte-opt tragedii prin România, pentru că avem azi cei șapte-opt decedați. Nu știu câți au fost, dar de dimineață au început știrile. Autocarul din Bacău, al doilea accident în Bacău, nu mai știu în ce județ, oraș, multe, multe victime și plus că vin răniții grav, răniți ușor și consumăm bani, dar nu băgăm bani în prevenție. Ministerul Transporturilor se opune categoric acestor proiecte de educare. În sensul giratoriu trebuie să reduci viteza la 30, la maximum 30 km/h. Această mașină avea mai mult și putem demonstra cu distanțe, cu frânare, cu intrat ABS-ul, se vede după stopurile care clipesc, și de unde a frânat, deci avea clar, evident peste 30 km/h. În sensul giratoriu trebuie să-ți respecți banda, dar n-a respectat, a călcat linia continuă, a mers drept. În sensul giratoriu trebuie să acorzi prioritate celor care sunt în sensul giratoriu, și dacă vrei să ieși din sensul giratoriu trebuie să acorzi prioritate celor de pe banda cealaltă. Nu-i cazul aici”, a precizat expertul în conducere devensivă. „Aici este un caz clasic de viteză și scurtat sensul giratoriu, iar mașina albă care a intrat a stat cam patru, cinci secunde, s-a uitat, s-a asigurat, doar că ghinionul lui a fost că această mașină, Loganul care l-a lovit, a fost practic blocată ca imagine, n-a fost văzută. Pentru că dacă cineva analizează imaginile, o să vadă că a mai trecut o mașină care a închis practic unghiul de vizibilitate, și cel cu mașina albă a avut senzația că nu mai vine nimeni. Pentru că a avut bună intenție să acorde prioritate, nu l-a văzut, mașina venea prea tare. Este același aceeași situație ca atunci când nu acorzi prioritate la un motociclist, și motociclistul moare. Și ești acuzat că n-ai acordat prioritate. Dar dacă motociclistul vine cu 200 km/h tu n-ai de unde să știi că ăla va ajunge atât de repede la tine. Greșeala majoră, fatală, pe care a făcut-o șoferul mașinii albe este că nu avea centură și a fost aruncat prin trapă și prins sub mașină”, a adăugat Titi Aur. „Deși este obligatoriu prin lege, deși se vorbește peste tot, inclusiv în emisiunile dumneavoastră, numai eu am spus cred că de sute de mii de ori, dar sunt și alții, sunt și instructori, sunt și polițiști care spun că centura de siguranță salvează viața. Aici este clasic, tipic - i-ar fi salvat viața”, a subliniat acesta.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din valcea

-
-

10:37

Dragășani are un nou viceprimar după nouă luni de așteptare

Municipiul Dragășani a desemnat un nou viceprimar, în urma unei ședințe de Consiliu Local ce a avut loc pe 18 martie. Conform informațiilor de la voeca-valcii.ro, alegerea lui Ștefan Nedelcu, reprezentant al AUR, a fost hotărâtă cu 14 voturi, în timp ce contracandidatul său, Marian Roșca de la FD, a obținut doar două voturi. Senatorul AUR de Vâlcea, Nicolae Mîndrescu, a transmis un mesaj de apreciere noului viceprimar, subliniind importanța dezvoltării
Image Description

21:19

SYMPHONIC SPRING aduce muzica clasică la Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască evenimentul SYMPHONIC SPRING, care va avea loc luni, 24 martie 2025, începând cu ora 19:00. Potrivit voeca-valcii.ro, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să asiste la un concert deosebit în Sala Lahovari, unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii va fi condusă de dirijorul Daniel Mãnãsi. Evenimentul va aduce pe scenă talentul pianistului Matei Labunt, care va interpreta lucrări celebre din repertoriul clasic. Printre piesele incluse în
Image Description

18:15

CS Valcea 1924, confruntare importantă cu CS Municipal Oradea

Pe data de 19 martie 2025, la ora 18:00, Sala Polivalenta Traian din Râmnicu Vâlcea va fi locul unde CS Vâlcea 1924 se va întâlni cu CS Municipal Oradea, liderul Ligii Nationale de Baschet Masculin. Meciul a fost reprogramat, inițial fiind stabilit pentru luna ianuarie. Conform informațiilor disponibilie pe vocea-valcii.ro, suporterii sunt așteptați în număr mare pentru a-și susține echipa locală. Reprezentanții clubului au lansat un apel la mobilizare, afirmând: "Suntem
Image Description

21:22

Lansarea volumului "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea"

Arhiepiscopia Ramnicului anunță un eveniment important, lansarea cărții "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410", scrisă de profesorul universitar dr. George Enache. Potrivit informațiilor disponibile pe vocea-valcii.ro, evenimentul este programat pentru sâmbătă, 22 martie, la ora 11:00, în Sala "Emaus" a Centrului Cultural Pastoral "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica". Lucrarea, publicată la sfârșitul anului 2024 de Editura Eikon, examinează evoluția monahismului românesc în contextul modernității.
Image Description

21:14

Ministerul Finanțelor finalizează reforma fiscală, cu majorări de taxe

Ministerul Finanțelor pregătește o reformă fiscală importantă, parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta va include creșteri de taxe și impozite, care urmează să fie implementate începând cu 1 ianuarie 2026. Ministrul Tanczos Barna a confirmat că documentul va fi prezentat oficial Comisiei Europene în luna aprilie, conform informațiilor furnizate de vocea-valcii.ro. Una dintre cele mai relevante modificări se referă la impozitul auto, care va fi semnificativ majorat
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:11

- Dambovita - Sorana Cîrstea, a patra româncă din cinci, eliminată în turul întâi la Wimbledon 2025

Sorana Cîrstea (35 de ani, 168 WTA) s-a oprit în runda inaugurală a turneului de la Wimbledon. La a șaisprezecea prezență în competiția propriu-zisă de pe iarba din Londra, jucătoarea din Târgoviște, aflată pe locul 168 WTA, a fost depășită de americanca Hailey Baptiste (23 de ani, 55 WTA), scor 6-7, 6-1, 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore și 6 minute de joc. Aceasta a fost
Image Description

21:10

- Botosani - Botoșăneni amendați din cauza câinilor periculoși pe care îi dețin. Polițiștii au verificat zeci de locații

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității deținerii exemplarelor canine cu potențial agresiv sau periculos. În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 57 de locații, prilej cu care au fost identificate 28 de exemplare canine. În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate peste 20 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, pentru
Image Description

21:04

- Dambovita - Razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni, soldate cu peste 210 sancțiuni contravenționale!

La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat atât pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, cât și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Pe sectoarele de drum cu trafic intens, dar și în zonele de interes de pe raza județului, au fost organizate 12 filtre și 5 acțiuni punctuale. Pe parcursul zilei, polițiștii au intervenit cu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
valcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul valcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete