Video&Foto Ilie Bolojan: Suntem în faţa unui test major. România are în faţă o alegere: reformă sau stagnare, responsabilitate sau populism
Inapoi

Video&Foto Ilie Bolojan: Suntem în faţa unui test major. România are în faţă o alegere: reformă sau stagnare, responsabilitate sau populism

Postat pe 23 Jun 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 16 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat în plenul reunit în care se dă votul de învestitură că suntem în faţa unui test major. Dacă România va continua să se împrumute pentru cheltuieli mult mai mari decât îşi poate permite, chiar şi pentru salarii şi pensii, riscăm ca în viitor să nu le mai putem plăti deloc. Premierul desemnat a mai spus că un stat modern trebuie să îşi plătească datoriile, să îşi respecte angajamentele şi să nu îşi mintă cetăţenii, iar pentru asta, viitorul guvern va face ordine în cheltuieli şi va impune disciplina bugetară la toate nivelurile administraţiei. El a mai afirmat că România are în faţă o alegere: reformă sau stagnare, responsabilitate sau populism. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media „Este pentru mine o mare responsabilitate să vin în faţa dumneavoastră ca prim-ministru desemnat. Împreună cu echipa de guvernare, cer astăzi votul de încredere al Parlamentului României, într-un moment decisiv pentru viitorul ţării noastre. Mulţumesc Preşedintelui României, Nicuşor Dan, pentru încredere. Mulţumesc partidelor politice care au decis să lase la o parte diferenţele dintre ele pentru o misiune comună: aceea de a da României un guvern pro-occidental, care să ia măsurile economice necesare pentru a ieşi dintr-o situaţie dificilă şi a repune ţara pe direcţia dezvoltării”, a spus premierul desemnat, în plenul comun. Ilie Bolojan a arătat că doreşt să se adreseze tuturor cetăţenilor României, care aşteaptă de la noi o schimbare de mentalitate şi de acţiune politică. „Le transmit că îmi asum această poziţie ştiind foarte bine situaţia în care se află România. Îi asigur pe toţi cetăţenii că reformele şi eforturile pentru a readuce România pe cursul de dezvoltare şi prosperitate vor începe cu statul şi clientela politică”, a spus Bolojan. El a menţionat că pentru orice fel de proiecte viitoare, trebuie să ai resurse şi o ţară stabilă iar pentru politicile de dezvoltare viitoare, România trebuie să treacă cu bine prin această perioadă dificilă. „Mă voi concentra pe urgenţele pe care le avem de gestionat. Dacă voi primi votul Parlamentului, ca prim-ministru voi avea trei direcţii prioritare: ordine în finanţele publice, bună guvernare şi respect pentru cetăţenii ţării noastre. În ciuda provocărilor economice, geopolitice şi sociale, Guvernul României şi majoritatea care îl susţine îşi vor asuma reforme fundamentale, ce vor genera performanţă în administraţie, dezvoltarea României şi recâştigarea încrederii şi a speranţei. Ne vom concentra pe refacerea echilibrului bugetar, absorbţia fondurilor europene, continuarea investiţiilor, sprijinirea mediului de afaceri şi menţinerea solidarităţii sociale”, a arătat Bolojan. Potrivit lui Ilie Bolojan, programul de guvernare este construit pe trei piloni fundamentali: Ordine în finanţele publice, ca bază pentru evitarea unei crize economice şi pentru recâştigarea încrederii investitorilor, a pieţelor şi a cetăţenilor; Bună guvernare, ca motor al reformei statului, care să asigure o administraţie eficientă, responsabilă şi adaptată nevoilor actuale; Respect pentru cetăţeni, prin servicii publice de calitate, corectitudine în serviciul public şi politici sociale oneste, care încurajează şi respectă munca. „Desigur, ne asumăm faptul că unele dintre aceste decizii nu vor fi populare. Dar trebuie să ţinem cont că în absenţa măsurilor, România ar intra decisiv într-o zonă de nesiguranţă fiscal-bugetară, cu riscul să piardă contactul cu direcţia europeană a dezvoltării şi costuri mari pentru oameni şi companii. În schimb, aplicarea măsurilor de reformă a statului va pune bazele unei dezvoltări solide pentru România. În anii următori, avem ocazia să devenim un stat modern, stabil şi respectat, atât intern, cât şi extern. Totul depinde de voinţa noastră de a acţiona corect, direct şi la timp, fără calcule electorale”, a arătat Bolojan. Potrivit premierului desemnat, în faţa instabilităţii externe şi a polarizării interne, acest program propune o altă abordare: fără populism, fără improvizaţie, fără privilegii”. „România a fost condusă prea mult timp fără o perspectivă pe termen lung. Asta ne-a costat bani, încredere şi timp. Este momentul pentru decizii mature şi durabile. Nu le putem lua decât dacă privim cu luciditate unde suntem şi înţelegem ce avem de făcut pentru a nu repeta greşelile trecutului. Suntem în faţa unui test major. Dacă România va continua să se împrumute pentru cheltuieli mult mai mari decât îşi poate permite, chiar şi pentru salarii şi pensii, riscăm ca în viitor să nu le mai putem plăti deloc”, a subliniat premierul. El a mai arătat că dacă România va continua să adâncească deficitul comercial şi bugetar, riscăm să pierdem cursul de schimb şi să pierdem investiţii. „Dacă vom continua să menţinem reglementări împovărătoare şi o administraţie ineficientă, riscăm să pierdem oportunitatea fondurilor europene şi a relansării economice. Iar dacă vom mai tolera risipa şi indolenţa în sistemul public, vom pierde pe termen lung încrederea oamenilor şi a partenerilor noştri. Este clar pentru toată lumea că România nu mai poate merge pe drumul pe care a mers până acum. De aceea, mandatul Guvernului pe care îl propun este unul de reformă şi reconstrucţie, de ieşire din rutină şi de recâştigare a direcţiei corecte. Acestea nu sunt doar nişte cuvinte — ele înseamnă schimbări concrete, care încep chiar cu clasa politică şi cu administraţia publică”, a spus el. Ilie Bolojan a mai spus că politica fiscală a României din ultimii ani a fost impredictibilă, contradictorie şi, de multe ori, populistă. Aceasta ne-a adus în situaţia în care ne aflăm acum. „Pentru această stare de fapt sunt responsabile toate guvernările, mai ales cele din ultimii ani. Se cuvine să le cer scuze cetăţenilor ţării noastre pentru situaţia în care am adus România. Nu mai trebuie să repetăm greşelile trecutului. Avem un deficit bugetar de peste 9% din PIB, care ne obligă la măsuri urgente şi ferme. Continuarea derapajelor fiscale ar aduce România în pragul incapacităţii de plată. În schimb, refacerea echilibrelor macroeconomice ne va întări şi ne va reda încrederea investitorilor”, a afirmat Bolojan. „Un stat modern trebuie să îşi plătească datoriile, să îşi respecte angajamentele şi să nu îşi mintă cetăţenii. Pentru asta, vom face ordine în cheltuieli şi vom impune disciplina bugetară la toate nivelurile administraţiei. Veniturile bugetare trebuie consolidate, fără a afecta competitivitatea şi fără a penaliza munca şi investiţia. Vom combate evaziunea fiscală”, a spus premierul desemnat, în plen. El a arătat că cea mai mare problemă a României nu este lipsa de resurse, ci risipa şi lipsa de eficienţă. „Avem o administraţie publică învechită, împovărată de birocraţie, dubluri de funcţii şi de instituţii. Ne confruntăm cu lipsă de performanţă, ineficienţă cronică şi instituţii scăpate de sub control. Vom începe o reformă a aparatului bugetar, printr-un audit funcţional al instituţiilor şi o reorganizare administrativă, atât la nivel central, cât şi în administraţia publică locală. Simplificarea şi digitalizarea vor fi o prioritate reală, nu doar declarativă”, a subliniat Bolojan. Premierul desemnat a menţionat că, pe descentralizare, vor reduce structurile administrative şi vor profesionaliza resursa umană. „Ministerele nu vor mai fi locuri de sinecuri. Funcţia publică va fi condiţionată de competenţă, integritate şi rezultate. Doar aşa putem reda încrederea cetăţenilor în stat”, a arătat Bolojan. Premierul a mai declarat că un stat care îşi respectă cetăţenii este un stat care le oferă şanse egale, care sprijină munca şi iniţiativa şi care nu transformă ajutoarele sociale în dependenţă. Un stat care înţelege că pensia nu este un privilegiu, ci dreptul pentru o viaţă de muncă. Un stat în care ai încredere că examenele sunt corecte. „Ne vom concentra pe servicii publice de calitate — în educaţie, în sănătate şi în administraţie. Vom susţine depolitizarea finanţelor, a şcolilor şi a spitalelor, nu prin pseudo-concursuri, ci prin impunerea unor criterii de performanţă şi prin aplicarea lor. Vom susţine meritocraţia şi profesionalismul. Vom proteja persoanele vulnerabile şi vom combate ferm abuzurile. Reforma pensiilor speciale va fi dusă la capăt”, a arătat Bolojan. Potrivit acestuia, nu este un moment obişnuit iar România are în faţă o alegere: reformă sau stagnare, responsabilitate sau populism. „Vă chem astăzi la un vot de conştiinţă, pentru un guvern care nu vine cu promisiuni goale, ci cu un mandat de reconstrucţie. Vom greşi dacă vom trata acest vot ca pe un joc politic. Nu este. Este o alegere între ceea ce trebuie făcut şi ceea ce am făcut până acum. Vom fi un guvern al deciziilor, nu al vorbelor. Ştim că va fi greu. Dar avem de partea noastră adevărul, nevoia şi voinţa de a face ceea ce trebuie. România are şansa unei noi direcţii. Haideţi să nu o irosim”, a spus Bolojan în final. Citește și: VIDEO Sorin Grindeanu, la învestirea noului Guvern: „Îmi doresc să traversăm toţi deşertul, fără să lăsăm pe nimeni în urmă”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din valcea

-
-

10:37

Dragășani are un nou viceprimar după nouă luni de așteptare

Municipiul Dragășani a desemnat un nou viceprimar, în urma unei ședințe de Consiliu Local ce a avut loc pe 18 martie. Conform informațiilor de la voeca-valcii.ro, alegerea lui Ștefan Nedelcu, reprezentant al AUR, a fost hotărâtă cu 14 voturi, în timp ce contracandidatul său, Marian Roșca de la FD, a obținut doar două voturi. Senatorul AUR de Vâlcea, Nicolae Mîndrescu, a transmis un mesaj de apreciere noului viceprimar, subliniind importanța dezvoltării
Image Description

21:19

SYMPHONIC SPRING aduce muzica clasică la Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască evenimentul SYMPHONIC SPRING, care va avea loc luni, 24 martie 2025, începând cu ora 19:00. Potrivit voeca-valcii.ro, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să asiste la un concert deosebit în Sala Lahovari, unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii va fi condusă de dirijorul Daniel Mãnãsi. Evenimentul va aduce pe scenă talentul pianistului Matei Labunt, care va interpreta lucrări celebre din repertoriul clasic. Printre piesele incluse în
Image Description

18:15

CS Valcea 1924, confruntare importantă cu CS Municipal Oradea

Pe data de 19 martie 2025, la ora 18:00, Sala Polivalenta Traian din Râmnicu Vâlcea va fi locul unde CS Vâlcea 1924 se va întâlni cu CS Municipal Oradea, liderul Ligii Nationale de Baschet Masculin. Meciul a fost reprogramat, inițial fiind stabilit pentru luna ianuarie. Conform informațiilor disponibilie pe vocea-valcii.ro, suporterii sunt așteptați în număr mare pentru a-și susține echipa locală. Reprezentanții clubului au lansat un apel la mobilizare, afirmând: "Suntem
Image Description

21:22

Lansarea volumului "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea"

Arhiepiscopia Ramnicului anunță un eveniment important, lansarea cărții "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410", scrisă de profesorul universitar dr. George Enache. Potrivit informațiilor disponibile pe vocea-valcii.ro, evenimentul este programat pentru sâmbătă, 22 martie, la ora 11:00, în Sala "Emaus" a Centrului Cultural Pastoral "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica". Lucrarea, publicată la sfârșitul anului 2024 de Editura Eikon, examinează evoluția monahismului românesc în contextul modernității.
Image Description

21:14

Ministerul Finanțelor finalizează reforma fiscală, cu majorări de taxe

Ministerul Finanțelor pregătește o reformă fiscală importantă, parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta va include creșteri de taxe și impozite, care urmează să fie implementate începând cu 1 ianuarie 2026. Ministrul Tanczos Barna a confirmat că documentul va fi prezentat oficial Comisiei Europene în luna aprilie, conform informațiilor furnizate de vocea-valcii.ro. Una dintre cele mai relevante modificări se referă la impozitul auto, care va fi semnificativ majorat
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:17

- Iasi - Ploaia și surprizele fac ravagii la Concord Iași Open: favoriții cad pe bandă rulantă

Meciul demonstrativ al Simonei Halep și, în special, ploaia serioasă căzută ieri după-amiază peste Iași au perturbat serios partidele programate ieri la baza de la Ciric. Din cei opt favoriți prezenți la start au mai rămas doar patru, și mai sunt încă jocuri de disputat din turul al doilea! Meciurile care nu au putut fi terminate ieri, sau care nici măcar nu au mai început, se vor desfășura astăzi. Ziua
Image Description

04:07

- Iasi - Liga Campionilor: FCSB a învins cu emoţii pe andorranii de la Inter Club d’Escaldes, 3-1

Echipa bucureşteană FCSB a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia andorrană Inter Club d’Escaldes în prima manşă a turului întâi din calificările Ligii Campionilor, scrie news.ro. Bucureştenii au început în atac, dar după ce Ngezana a încercat poarta cu o lovitură de cap, în minutul 5, oaspeţii l-au testat şi ei pe Târnovanu, care a respins cu piciorul în minutul 6. Cisotti a fost blocat în momentul
Image Description

03:58

- Iasi - Situația înscrierilor la concursul de admitere la UMF: peste 1700 de candidați

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași organizează duminică, 13 iulie 2025, concursul de admitere prin test grilă pentru programele de licență. În total, s-au înscris 1.709 candidați care concurează pentru 950 de locuri bugetate. Cea mai căutată specializare rămâne Medicina generală, cu 942 de candidați înscriși pentru 468 de locuri bugetate. Deși inițial au fost alocate 470 de locuri, două dintre acestea au fost deja ocupate
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
valcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul valcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete