„Ar trebui Uniunea Europeană să împrumute bani ca și cum ar fi o singură țară?” este întrebarea care divide profund capitalele UE, iar acum Comisia Europeană a luat o poziție clară, scrie Politico. Fără prea multă vâlvă, președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a propus extinderea puterii Bruxelles-ului de a împrumuta sute de miliarde de la investitori internaționali, ca parte a propunerii de buget pe șapte ani a UE, anunțată pe 16 iulie. Totuși, nu ar fi vorba de un cec în alb pentru a împrumuta după bunul plac. Conform planului, datoria la nivelul UE ar fi limitată la finanțarea eforturilor de război ale Ucrainei, la răspunsul la crize neprevăzute și la efectuarea de plăți specifice către guvernele UE. Cu toate acestea, executivul UE va trebui să depășească rezistența puternică a țărilor bogate din nord, precum Germania și Țările de Jos – supranumite „frugale” pentru aversiunea lor față de împrumuturile excesive –, care consideră datoria comună o amenințare existențială pentru proiectul european. „Nu putem avea programe finanțate din împrumuturi”, a declarat ministrul german pentru Europa, Gunther Krichbaum, în răspunsul său la propunerea de buget de la începutul lunii iulie, chiar dacă în acest an Germania și-a schimbat substanțial poziția cu privire la cheltuielile interne finanțate din datorii. Opoziția feroce a țărilor frugale a însemnat că datoria comună a fost scoasă de pe masa negocierilor până în 2020, când capitalele au acordat cu reticență Bruxelles-ului puterea de a emite obligațiuni ale UE și de a acorda subvenții țărilor pentru a face față impactului economic al pandemiei de Covid-19 – cu condiția strictă că aceasta va fi o măsură unică. Comisia consideră că ultima sa propunere este o soluție inteligentă pentru a reduce dependența bugetului său de contribuțiile țărilor membre recalcitrante, care sunt cea mai mare sursă de venituri a UE. Pentru entuziaștii monedei euro, este un element cheie pentru crearea unui organism supranațional care să dispună de propria putere fiscală. „Oriunde mergem, investitorii din întreaga lume cer mai mult, pentru că vor să cumpere Europa”, a declarat anul trecut Stéphanie Riso, înaltul funcționar al Comisiei responsabile cu bugetul. Emiterea comună de datorii oferă Comisiei pârghii pentru a impune condiții plăților pe care le acordă guvernelor naționale, permițându-i efectiv să „orienteze cheltuielile naționale către domenii benefice din perspectiva UE”, a declarat Nils Redeker, de la grupul de reflecție Jacques Delors Centre. Împrumuturile comune sunt atractive pentru țările cu datorii mari, precum Italia și Franța, deoarece împrumuturile UE oferă rate ale dobânzii mai mici decât dacă ar împrumuta în nume propriu. Însă țările frugale se opun, deoarece ar fi responsabile în mod colectiv pentru orice țară care nu își achită datoria față de UE. „Există și mai mult scepticism [în Germania] față de ideea de a utiliza datoria structurată a UE pentru a finanța cheltuielile naționale”, a declarat Redeker. „Este ceva foarte greu de acceptat și de înțeles pentru Germania.” „Împrumuturile nu fac decât să transfere povara financiară către viitor, astfel încât nu rezolvă problema, ci o amână”, a afirmat un diplomat al UE care a dorit să rămână anonim pentru a putea vorbi despre discuții sensibile. Conform propunerii de buget, țările pot solicita împrumuturi UE pe care vor trebui să le ramburseze dacă costul planurilor lor de cheltuieli – care includ în principal subvenții pentru agricultori și plăți către regiunile mai sărace – depășește sumele alocate inițial. Deși această idee este anatema pentru țările frugale, susținătorii ei contraargumentează că împrumuturile nu prezintă niciun risc financiar, deoarece „nu s-a întâmplat niciodată în istoria UE ca un stat membru să nu-și achite un împrumut UE”, a declarat un înalt funcționar al Comisiei. Separat, Comisia poate acorda până la 395 de miliarde de euro în împrumuturi ieftine țărilor care se confruntă cu o criză neașteptată și nespecificată. Cu toate acestea, ca o concesie față de criticii datoriei comune, pentru a activa acest mecanism este necesară aprobarea capitalelor naționale și a Parlamentului European. Singura justificare pentru subvenții – practic bani gratis – este finanțarea Ucrainei, un obiectiv care nu este controversat în majoritatea capitalelor UE. Fondul de 100 de miliarde de euro pentru țara devastată de război va include o combinație de împrumuturi și subvenții care nu a fost încă convenită. În prezent, piețele tratează datoria comună a UE mai degrabă ca pe o datorie emisă de organizații supranaționale, precum Banca Mondială sau Banca Europeană de Investiții. Comisia ar dori însă ca aceasta să fie tratată ca obligațiuni de stat. Acest lucru ar permite includerea obligațiunilor UE în indicii de datorie suverană care beneficiază de investiții de miliarde de euro, reducând costurile de împrumut. Însă datoria UE este deja „foarte apreciată de investitori”, a declarat Alvise Lennkh-Yunus, director general la Scope Ratings, care îi acordă un rating AAA. „Cred că acest lucru demonstrează pur și simplu soliditatea cadrului de guvernanță al Uniunii Europene, sprijinul bugetului UE, sprijinul statelor membre și întreaga arhitectură financiară din jurul emiterii acestor obligațiuni.” El a afirmat că marii investitori, precum fondurile de pensii și băncile centrale străine, achiziționează obligațiuni ale UE pentru a-și diversifica portofoliul, renunțând la activele denominate în dolari, precum obligațiunile Trezoreriei SUA, care au început să pară mai instabile, victime ale incertitudinii alimentate de administrația Trump. „Am impresia că [factorii de decizie din SUA] sunt îngrijorați că, dacă intrăm pe piața globală și împrumutăm mai mult, am putea deveni un concurent crucial pentru dolar”, a declarat europarlamentarul socialist Victor Negrescu pentru Politico, după vizita sa în SUA la începutul lunii iulie. Totuși, mai este cale lungă până când împrumuturile comune vor putea rivaliza cu obligațiunile suverane. Pentru aceasta, UE trebuie să revină periodic pe piețe – așa cum fac țările pentru a-și finanța bugetele – pentru a crea un fond de obligațiuni cu adevărat mare și lichid, pe care investitorii să se poată baza. Olivier Blanchard, un economist de renume care a cerut conversia pe scară largă a datoriei naționale în datorie comună a UE, susține că crearea unei piețe mari și consistente de obligațiuni ale UE este esențială pentru ca acestea să aibă un impact global și să consolideze cererea de euro. Împrumuturile sporadice nu vor fi suficiente. „Dacă ești un fond mare și te gândești la portofoliul tău, nu ești dispus să te entuziasmezi la ideea de a deține ceva care va dispărea în timp”, a spus Blanchard.