Șase copii au murit din cauza unei bacterii la Spitalul de Copii „Sf Maria” din Iași
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Șase copii au murit din cauza unei bacterii la Spitalul de Copii „Sf Maria” din Iași
Mama unei fetițe de 12 ani, victima recentă a unei infecții bacteriene în secția ATI a Spitalului „Sf Maria” din Iași, a dezvăluit nereguli majore privind respectarea măsurilor de protecție. Ea susține că asistentele nu purtau echipamentul complet de protecție, deși știau despre focarul existent.
Femeia a mărturisit că „în primele trei zile noi am luat bacteria și sincer eu zic că e de la cateter, noi am urcat sus și starea ei deodată s-a prăbușit”. În plus, a povestit cum în seara deteriorării stării fetiței au fost făcute analize care au confirmat infecția cu bacterie miercuri.
Conform digi24.ro, Direcția de Sănătate Publică Iași a deschis o anchetă epidemiologică, iar directorul spitalului a explicat că bacteria este sensibilă la antibiotice și că internările în ATI au fost limitate încă din 16 septembrie. Ministerul Sănătății a criticat întârzierea raportării cazurilor și lipsa măsurilor imediate de izolare a infecției.
Ministrul Alexandru Rogobete a spus că „este inacceptabil ca aceste situaţii să nu fie raportate şi să nu fie luate măsurile specifice” și a ordonat un control de urgență, atenționând că „cei care nu şi-au făcut treaba vor pleca acasă fără discuţie”. Nouă pacienți sub un an au fost infectați cu Serratia marcescens în această criză sanitară.