Zeci de percheziţii au loc, la această oră, în nouă judeţe şi în Bucureşti, la persoane fizice şi sedii ale unor societăţi comerciale, într-un dosar privind crearea şi funcţionarea, în ultimii trei ani, a unui mecanism ilicit în domeniul decontării de medicamente cu preţuri ridicate, destinate tratării de boli grave, din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, persoanele implicate având roluri foarte bine definite în activităţile derulate. Astfel, grupul infracţional organizat era format din persoane care cumpărau medicamente şi prescripţii medicale de la pacienţi, persoane care le preluau sau le predau anumitor medici şi unităţi farmaceutice, medici şi farmacişti sau asistenţi şi persoane prin intermediul cărora se reintroduceau în circuitul comercial medicamentele obţinute prin mijloace frauduloase, preponderent în spaţiul UE, dar şi în ţară, scrie News.ro. Poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac, la această oră, 39 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Prahova şi Vrancea, la locuinţele unor persoane fizice şi la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care se efectuează urmărirea penală pentru evaziune fiscală, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, comercializarea de produse alterate şi constituire a unui grup infracţional organizat, informează Poliţia Română. În urma verificărilor, anchetatorii au constatat că, începând cu anul 2022, persoanele implicate ar fi operaţionalizat un mecanism ilicit în domeniul decontării de medicamente (cu preţuri ridicate, destinate tratării de boli grave) din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, iar acestea ar fi avut roluri foarte bine definite în realizarea activităţilor. Astfel, grupul infracţional organizat era format din persoane care cumpărau medicamente şi/sau prescripţii medicale de la pacienţi, persoane cu rolul de a prelua/preda prescripţii medicale şi medicamente de la/către anumiţi medici şi unităţi farmaceutice, medici care emiteau prescripţii pentru medicamentele amintite şi/sau valorificau unele medicamente decomisionate, personal din cadrul unităţilor farmaceutice, de regulă farmacişti sau asistenţi farmacişti, angrenat în circuitul ilicit, din Bucureşti şi din judeţele Constanţa şi Călăraşi şi persoane prin intermediul cărora se reintroduceau în circuitul comercial medicamentele obţinute prin mijloace frauduloase, preponderent în spaţiul UE, dar şi în ţară. Mecanismul ilicit utilizat presupune parcurgerea mai multor etape, fiecare fiind extrem de importantă în atingerea scopului final, succesiunea fiind următoarea: Trebuie reţinut că medicamentele în cauză ar fi decomisionate din unităţile farmaceutice ca fiind eliberate către pacient şi nu pot fi introduse în circuitul legal de distribuţie deoarece o eventuală scanare a codului unic ar genera alerte în sistemul de verificare. În momentul în care aceşti pacienţi s-ar fi prezentat la medic, ar fi primit medicamentele pe care intermediarii le-ar fi cumpărat de la pacienţii menţionaţi la pct. 1, fără a intra în posesia prescripţiei medicale. Prin acest procedeu, intermediarii ar fi realizat o tranzacţie extrem de avantajoasă din punct de vedere mercantil, în sensul că ar fi oferit medicamente pe care le-ar fi cumpărat cu maxim 500 de lei/bucată şi ar fi primit prescripţii medicale pentru medicamente cu o valoare de aproximativ 4.000 de lei/bucată. După finalizarea acestei etape, intermediarii ar fi procurat o prescripţie medicală pe care ar fi utilizat-o în etapa a treia. Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Prahova şi Vrancea, Institutului Naţional de Criminalistică, jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei, precum şi echipe de control din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România. Citește și: VIDEO Descinderi de amploare la clanurile Pian și Purcel. Acuzații de trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.