O zi la bordul Stației Spațiale durează 90 de minute. Pe durata a 24 de ore, astronauții văd 16 răsărituri de soare. Aici, timpul chiar e relativ: Duminica Paștelui se poate încheia după o oră și jumătate ori după ce soarele a apus a 16-a oară. În plus, o masă „tradițională” de Paște consumată la peste 300 de kilometri înălțime și în condiții de gravitație zero, devine, pe lângă un test de credință, o veritabilă provocare științifică. Digi24.ro a discutat cu un specialist român în explorări spațiale despre cât de dificilă devine acolo „sus” mâncatul unei fripturi și ce grozăvii spațiale ar provoca ciocnitul de ouă ori o înghițitură de șpriț - acțiuni teribil de banale aici „jos”, pe Pământ, dar cu consecințe potențial dezastruoase pe orbita terestră. Și totuși, poate fi „replicată” o masă tradițională de Paște în spațiu? Iată o întrebare de un milion de euro. Cel puțin. În primul rând, la bordul Stației Spațiale Internaționale (SSI) astronauții mănâncă deja friptură fără emoții. Duse sunt vremurile când cosmonauții sovietici și astronauții americani înghițeau pastile și digerau piureuri în culori dubioase provenite din niște tuburi similare celor cu pastă de dinți. „La început, asta se mânca. Au fost primele încercări, acele tipuri de alimente erau pentru zboruri foarte scurte”, a precizat pentru Digi24.ro Flaviu Răducanu, specialist în explorări spațiale. „Marea diferență acum e că atât pe SSI, cât și pe stația spațială chineză, misiunile sunt de foarte lungă durată. Se caută un echilibru între nevoile nutriționale, care în spațiu sunt altele decât cele de pe Pământ, cu posibilitatea de a avea o viață relativ normală, atât cât se poate în condițiile din spațiu”, a explicat Răducanu. Friptura de la bordul SSI vine de regulă gata preparată, în recipiente speciale, și poate fi „încălzită” la bord, inclusiv la cuptorul cu microunde (chinezii au un astfel de instrument la bordul propriei stații spațiale. Friptura vine de regulă odată cu proviziile care sunt aduse la fiecare zbor către Stația Spațială. În astfel de zboruri sunt aduse de regulă inclusiv legume și fructe proaspete pentru astronauți. „Kilogramul de carne” este însă extrem de scump în spațiu: Conform calculelor NASA, kilogramul de încărcătură (inclusiv mâncarea) e de 2.700 de dolari (valoarea de referință e o misiune spațială din 2010) și poate ajunge până la 10.000 de dolari (estimarea făcută pentru o misiune de „tranzitare” a planetei Marte). „Kilogramul de încărcătură pe orbită, indiferent de ce înseamnă ea - om, mâncare, echipament - costă, pentru că lansarea costă mult. Costurile sunt însă în scădere și e posibil să vedem costuri mai rezonabile în viitor”, a spus Răducanu. „Se mănâncă carne, se mănâncă preparată în diverse feluri. Nu poți să gătești o friptură, ea vine gata preparată. Deocamdată, nu se gătește în spațiu”, a adăugat Flaviu Răducanu. Agenția Spațială Europeană a testat însă anul trecut o metodă de „prăjit cartofii în condiții de microgravitație”. Rezultatul a fost unul dătător de speranță: oamenii de știință au reușit să prăjească niște cartofi grație unei „friteuze-carusel” special concepute pentru a funcționa în condiții de imponderabilitate. Primul om care a vomitat în spațiu a fost un rus. Sau „sovietic”, dacă e să respectăm nomenclatorul acelei perioade. Se întâmpla în 1961 Îl chema Gherman Titov și pocinogul s-a petrecut în timpul unui zbor pe orbită în 1961 - practic, Titov a fost al doilea om în spațiu după Gagarin, dar el a intrat în istorie pentru această premieră cosmică în urma căreia oamenii de știință au aflat mai multe despre „răul de spațiu” dar și despre importanța mâncării de la bordul navelor spațiale. Astfel, una dintre cele mai mari provocări legate direct de explorarea spațiului o reprezintă menținerea un echipaj uman sănătos și apt fizic pe parcursul viitoarelor misiuni spațiale de durată, desfășurate la distanțe și intervale de timp tot mai mari. Mâncarea pentru astronauţi („cosmonauți” dacă vorbim de ruși sau „taikonauți” dacă vorbim de chinezi) trebuie să furnizeze nutrienţii necesari menținerii unui echipaj cât mai sănătos și cât mai puțin predispus indigestiilor. Alimentele trebuie să aibă o durată mare de garanție, să nu-și piardă calitățile nutritive și să poată fi preparată ușor și în siguranță la bord. „Vorbim de sute de tipuri de alimente care pot fi consumate. Unele mai tehnologice dar în același timp și o sumedenie de alimente tradiționale, de pe Pământ. Stația Spațială Internațională e cel mai bun exemplu pe care îl avem acum, din punct de vedere al diversității culinare. „E deja un fel de tradiție ca atunci când vine un nou membru dintr-o nouă țară, să aducă cu el mâncăruri specifice regiunii respective. În spațiu s-a mâncat pizza, s-a mâncat paste, s-a mâncat kimchi”, a spus Flaviu Răducanu. De exemplu, când, prin 2007, a fost un astronaut sud-coreean care a adus kimchi, înainte să ajungă acolo (la bordul SSI), s-au cheltuit milioane de dolari ca să se găsească metoda, rețeta, felul de împachetare, modul în care poate fi consumat kimchi în spațiu. Nu e ca aici pe Pământ, comandăm o pizza, ea vine și noi o mâncăm Iată o provocare de un milion de euro (cel puțin) pentru viitorul astronaut român care va ajunge - când va ajunge - la bordul Stației Spațiale: conform tradiției, el va trebuie să vină cu o porție de mâncare tradițională: sarmale în spațiu? De ce nu? Carne deja se mănâncă acolo, iar coreenii au venit deja varza. „În perioada fostei Uniuni Sovietice, în Bulgaria se făceau alimente pentru cosmonauții sovietici de pe fosta stație spațială Saliut. Între lucrurile făcute de bulgări era și ceva care semăna cu sarmalele”, și-a amintit Răducanu. Încă un motiv pentru care sarmaua românească merită să se afirme în spațiu. Și o dovadă științifică că acolo „sus”, de Paște, e voie cu sarmale. „Cu toții am zburat cu avionul, am avut mâncare la bord. Ceea ce nu știm este că deși mâncarea aia de la bord seamănă cu cea pe care o mâncăm pe Pământ, ea de fapt, e diferită”, a spus Răducanu. „Și e diferită pentru că în acel mediu din avion care înseamnă atmosferă mai uscată, presiune mai scăzută, receptorii din creier funcționează diferit: simțim mai puțin gustul și mirosul. Ca să se reproducă «sus» senzația de «jos», mâncările sunt mai condimentate și mai aromate”, a explicat specialistul român. Micul truc cu mâncarea petrecut în avionul de pasageri se reproduce la o scară mai mare pe stația spațială. Mâncarea pentru astronauți e mult mai condimentată, iar soiurile de fructe și legume sunt, și ele, mai aromate decât variantele lor „terestre”. În privința pâinii, astronauții preferă lipia sau tortilla dintr-un motiv foarte simplu: lipia nu produce firimituri care riscă să se adune în gurile de ventilație și să provoace probleme nedorite de nimeni. Din același motiv, o masă de Paște pe orbită va fi una fără cozonac. „E un pic mai complicat cu cozonacul: firimiturile plutesc și se duc în toate locurile cu putință”, a spus Flaviu Răducanu. Din același motiv nu e indicat să ciocnești ouă de Paște, din cauza cojilor. Variantă de rezervă: aduci ouă gata decojite la bordul stației, iar „ciocnirea” va fi una „elastică”. „În general, în misiunile spațiale, nu se prea bea, cel puțin oficial. Americanii au fost cei mai stricți în privința asta, deși Buzz Aldrin, când a zburat spre Lună cu Apollo 11 a avut la el un pic de vin și împărtășanie sfințite, pe care le-a consumat în spațiu. S-a experimentat apoi, oficial, cu băuturi alcoolice - coniac, votcă sau lichioruri - în scopuri științficie”, a spus Răducanu. „Neoficial, s-a băut”. În plus, în spațiu sunt complet interzise băuturile carbogazoase: sucuri, bere, șampanie. Motivul: „Bulele nu se pot «ridica» dar și odată ingerate nu se comportă ca pe Pământ”, după cum a explicat specialistul român în explorări spațiale. O astfel de întâmplare „neoficială” l-a avut în centrul său inclusiv pe singurul cosmonaut român, Dumitru Prunaru, care a povestit cum șeful misiunii, cosmonautul Leonid Popov „avea buzunarele pline cu puțin coniac”, în timp ce în tuburile de valeriană pusese votcă „pentru a-și destinde sistemul nervos după o zi grea de muncă”.