Ionuț Moșteanu a discutat cu ministrul francez al Apărării despre „consolidarea” grupului NATO de la Cincu, aflat sub comandă franceză
Inapoi

Ionuț Moșteanu a discutat cu ministrul francez al Apărării despre „consolidarea” grupului NATO de la Cincu, aflat sub comandă franceză

Postat pe 25 Jun 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut miercuri, 25 iunie a.c., o întâlnire bilaterală cu omologul francez, Sebastien Lecornu, în cadrul summitului NATO de la Haga. Cei doi au discutat despre consolidarea Grupului de Luptă aliat de la Cincu, aflat sub comandă franceză și la care participă și militari belgieni, spanioli și din Luxemburg, informează MApN. „România, prin prisma sprijinului națiunii gazdă, consideră importantă exersarea interoperabilității militarilor aliați în cadrul Grupului de Luptă din România, respectiv certificarea capacității operaționale finale, la nivel brigadă”, se arată într-un comunicat al ministerului român al Apărării. De asemenea, cei doi miniștri „au evidențiat evoluțiile situației de securitate de la Marea Neagră și au subliniat nevoia continuării sprijinului pentru partenerii vulnerabili din regiune, Ucraina și Republica Moldova”. „A fost subliniată importanța menținerii unui interes crescut al Franței în regiunea Mării Negre și din perspectiva faptului că, la finalul anului 2024, guvernul de la Paris a aprobat Strategia pentru Marea Neagră”, a precizat MApN. În spiritul consolidării cooperării bilaterale în domeniul apărării, ministrul român al apărării l-a invitat pe omologul său francez să efectueze o vizită în România, cu prilejul Exercițiului multinațional „Dacian Fall”, planificat pentru această toamnă. „Invitația reflectă angajamentul părții române de a avansa dialogul strategic și implementarea foii de parcurs privind colaborarea militară româno-franceză, în contextul angajamentelor comune din cadrul NATO și al evoluțiilor de securitate din regiune”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din valcea

-
-

10:37

Dragășani are un nou viceprimar după nouă luni de așteptare

Municipiul Dragășani a desemnat un nou viceprimar, în urma unei ședințe de Consiliu Local ce a avut loc pe 18 martie. Conform informațiilor de la voeca-valcii.ro, alegerea lui Ștefan Nedelcu, reprezentant al AUR, a fost hotărâtă cu 14 voturi, în timp ce contracandidatul său, Marian Roșca de la FD, a obținut doar două voturi. Senatorul AUR de Vâlcea, Nicolae Mîndrescu, a transmis un mesaj de apreciere noului viceprimar, subliniind importanța dezvoltării
Image Description

21:19

SYMPHONIC SPRING aduce muzica clasică la Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască evenimentul SYMPHONIC SPRING, care va avea loc luni, 24 martie 2025, începând cu ora 19:00. Potrivit voeca-valcii.ro, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să asiste la un concert deosebit în Sala Lahovari, unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii va fi condusă de dirijorul Daniel Mãnãsi. Evenimentul va aduce pe scenă talentul pianistului Matei Labunt, care va interpreta lucrări celebre din repertoriul clasic. Printre piesele incluse în
Image Description

18:15

CS Valcea 1924, confruntare importantă cu CS Municipal Oradea

Pe data de 19 martie 2025, la ora 18:00, Sala Polivalenta Traian din Râmnicu Vâlcea va fi locul unde CS Vâlcea 1924 se va întâlni cu CS Municipal Oradea, liderul Ligii Nationale de Baschet Masculin. Meciul a fost reprogramat, inițial fiind stabilit pentru luna ianuarie. Conform informațiilor disponibilie pe vocea-valcii.ro, suporterii sunt așteptați în număr mare pentru a-și susține echipa locală. Reprezentanții clubului au lansat un apel la mobilizare, afirmând: "Suntem
Image Description

21:22

Lansarea volumului "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea"

Arhiepiscopia Ramnicului anunță un eveniment important, lansarea cărții "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410", scrisă de profesorul universitar dr. George Enache. Potrivit informațiilor disponibile pe vocea-valcii.ro, evenimentul este programat pentru sâmbătă, 22 martie, la ora 11:00, în Sala "Emaus" a Centrului Cultural Pastoral "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica". Lucrarea, publicată la sfârșitul anului 2024 de Editura Eikon, examinează evoluția monahismului românesc în contextul modernității.
Image Description

21:14

Ministerul Finanțelor finalizează reforma fiscală, cu majorări de taxe

Ministerul Finanțelor pregătește o reformă fiscală importantă, parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta va include creșteri de taxe și impozite, care urmează să fie implementate începând cu 1 ianuarie 2026. Ministrul Tanczos Barna a confirmat că documentul va fi prezentat oficial Comisiei Europene în luna aprilie, conform informațiilor furnizate de vocea-valcii.ro. Una dintre cele mai relevante modificări se referă la impozitul auto, care va fi semnificativ majorat
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:19

- Cluj - Prin ce peripeții a trecut o clujeancă de la Bolt, după ce a fost „călcată” de polițiștii clujeni. „Nu are ce căuta pe drum” VIDEO

O șoferiță din Cluj-Napoca a povestit pentru Știri de Cluj de ce peripeții neașteptate a avut parte atunci când a fost luată la puricat de polițiști în cadrul controlului de amploare RAR, în noaptea de 3 spre 4 iulie. Tânăra livratoare Bolt Food a fost oprită de poliție în jurul orei 22:15 pe strada Năvodari, în vederea efectuării controlului tehnic RAR. Testele de alcoolemie și consum de substanțe interzise au
Image Description

14:18

- Galati - Rebecca Ciocan, vicecampioană la 800 m. Din sportul gălăţean Scris de Gh. Arsenie, M. Petrescu Luni, 07 Iulie 2025 12:30

ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a terminat a doua în proba de 800 de metri din cadrul finalei Campionatului Național de atletism U23, care s-a desfășurat la Craiova. Rebecca concurase cu o zi înainte în proba de 400 de metri, unde a încheiat pe locul al patrulea. "În cursa de 800 m, deşi nu are prea multă experienţă, s-a mobilizat exemplar şi a devenit vicecampioană naţională. Dacă ar fi accelerat în
Image Description

14:16

- Cluj - Clujenii din apropierea unui liceu, exasperați de zgomotul infernal al sistemului de aer condiționat. „Nici lângă o gară nu e așa gălăgie constantă!”

Nu este vorba despre vreun festival sau petrecere ilegală, ci despre... sistemul de aer condiționat al instituției de învățământ, care funcționează neîntrerupt, zi și noapte, inclusiv în weekenduri, provocând un zgomot insuportabil, comparabil cu cel produs de trenurile dintr-o gară aglomerată. „Este efectiv insuportabil ca un sunet atât de puternic să meargă constant zi și noapte. Până și dacă stai lângă o gară nu e o gălăgie constantă.”, spune o
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
valcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul valcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete