Ilie Bolojan merge azi în vizită de lucru în Republica Moldova. Întâlniri cu premierul Dorin Recean și președinta Maia Sandu
Inapoi

Ilie Bolojan merge azi în vizită de lucru în Republica Moldova. Întâlniri cu premierul Dorin Recean și președinta Maia Sandu

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Premierul Ilie Bolojan se află sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitatea sa de prim-ministru al României. El va avea întâlniri cu omologul său, Dorin Recean, și cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Şeful Executivului de la Bucureşti va avea o întrevedere cu omologul său moldovean, Dorin Recean, la Chişinău, la finalul căreia cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă, în jurul orei 10:45, potrivit programului anunțat pe site-ul guvernului. Discuţiile se vor concentra asupra principalelor teme şi proiecte de cooperare aflate pe agenda bilaterală, inclusiv proiectele finanţate de către România prin intermediul fondurilor nerambursabile, precum şi aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al guvernului. În acest context, prim-ministrul Ilie Bolojan va reconfirma caracterul special al relaţiei bilaterale, bazate pe o prietenie sinceră şi o istorie comună, precum şi sprijinul ferm al României pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precizează sursa citată. Cei doi premieri vor fi prezenţi apoi la Festivalul Tezaur Naţional 2025, în satul Horeşti, raionul Ialoveni, după care se vor întâlni cu cetăţenii din regiune, la Casa de cultură din satul Bardar. În cursul după-amiezii, premierul Ilie Bolojan va avea o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la sediul Preşedinţiei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din valcea

-
-

10:37

Dragășani are un nou viceprimar după nouă luni de așteptare

Municipiul Dragășani a desemnat un nou viceprimar, în urma unei ședințe de Consiliu Local ce a avut loc pe 18 martie. Conform informațiilor de la voeca-valcii.ro, alegerea lui Ștefan Nedelcu, reprezentant al AUR, a fost hotărâtă cu 14 voturi, în timp ce contracandidatul său, Marian Roșca de la FD, a obținut doar două voturi. Senatorul AUR de Vâlcea, Nicolae Mîndrescu, a transmis un mesaj de apreciere noului viceprimar, subliniind importanța dezvoltării
Image Description

21:19

SYMPHONIC SPRING aduce muzica clasică la Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască evenimentul SYMPHONIC SPRING, care va avea loc luni, 24 martie 2025, începând cu ora 19:00. Potrivit voeca-valcii.ro, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să asiste la un concert deosebit în Sala Lahovari, unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii va fi condusă de dirijorul Daniel Mãnãsi. Evenimentul va aduce pe scenă talentul pianistului Matei Labunt, care va interpreta lucrări celebre din repertoriul clasic. Printre piesele incluse în
Image Description

18:15

CS Valcea 1924, confruntare importantă cu CS Municipal Oradea

Pe data de 19 martie 2025, la ora 18:00, Sala Polivalenta Traian din Râmnicu Vâlcea va fi locul unde CS Vâlcea 1924 se va întâlni cu CS Municipal Oradea, liderul Ligii Nationale de Baschet Masculin. Meciul a fost reprogramat, inițial fiind stabilit pentru luna ianuarie. Conform informațiilor disponibilie pe vocea-valcii.ro, suporterii sunt așteptați în număr mare pentru a-și susține echipa locală. Reprezentanții clubului au lansat un apel la mobilizare, afirmând: "Suntem
Image Description

21:22

Lansarea volumului "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea"

Arhiepiscopia Ramnicului anunță un eveniment important, lansarea cărții "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410", scrisă de profesorul universitar dr. George Enache. Potrivit informațiilor disponibile pe vocea-valcii.ro, evenimentul este programat pentru sâmbătă, 22 martie, la ora 11:00, în Sala "Emaus" a Centrului Cultural Pastoral "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica". Lucrarea, publicată la sfârșitul anului 2024 de Editura Eikon, examinează evoluția monahismului românesc în contextul modernității.
Image Description

21:14

Ministerul Finanțelor finalizează reforma fiscală, cu majorări de taxe

Ministerul Finanțelor pregătește o reformă fiscală importantă, parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta va include creșteri de taxe și impozite, care urmează să fie implementate începând cu 1 ianuarie 2026. Ministrul Tanczos Barna a confirmat că documentul va fi prezentat oficial Comisiei Europene în luna aprilie, conform informațiilor furnizate de vocea-valcii.ro. Una dintre cele mai relevante modificări se referă la impozitul auto, care va fi semnificativ majorat
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:13

- Constanta - Primăria Corbu modernizează spațiile publice din comună

Primăria Corbu modernizează spațiile publice din comună Autoritățile locale duce la bun sfârșit mai multe proiecte menite să îmbunătățească aspectul și siguranța în comună. Conform ziarulamprenta.ro, una dintre cele mai importante intervenții se află în Parcul Vadu, unde se montează mobilier urban nou. Se instalează leagăne și un tobogan destinat celor mici, pentru a crea un loc de joacă sigur și atractiv pentru copii. De asemenea, în zonă se efectuează lucrări de
Image Description

11:13

- Buzau - Guvernul modifică ghidul de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025

Ministerul Mediului a dat startul consultărilor publice pentru noul Ghid de finanțare al Programului Rabla Auto 2025. Conform sursei citează opinia publicată pe opinia buzău.ro, programul începe mai târziu ca niciodată, iar valoarea ecotichetului pentru mașinile electrici full-optional s-a redus la jumătate comparativ cu propunerile din iunie, ajungând la 3.700 de euro, față de 7.500 de euro anterior. Cea mai importantă schimbare vizează valoarea ecotichetului pentru autovehiculele electrice. Astfel, sprijinul pentru
Image Description

11:13

- Caras - Investiție în sistemul de evacuare a apei în Remetea Poganici

Administrația Bazinală de Apă Banat a început lucrările pentru construit un sistem de evacuare a apei în zona indiguită a localității Remetea Poganici, din județul Caraș-Severin. Potrivit reper24.ro, această lucrare vizează îmbunătățirea gestionării apelor pluviale în zonă, pentru a preveni inundațiile și a proteja localnicii. De asemenea, se urmărește reducerea riscului de apariție a problemelor legate de apa acumulată în perioada ploilor. Lucrările au fost demarate pentru a asigura o drenare eficientă
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
valcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul valcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete