Replica democraților la discursul lui Donald Trump din Congres: „Reagan se răsucește în mormânt”
Inapoi

Replica democraților la discursul lui Donald Trump din Congres: „Reagan se răsucește în mormânt”

Postat pe 05 Mar 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Răspunsul Partidului Democrat la discursul lui Donald Trump din Congres a fost prezentat de Elissa Slotkin, o tânără senatoare democrată din Michigan, dar cu experienţă în materie de securitate, care l-a acuzat pe liderul de la Casa Albă că, spre deosebire de preşedintele republican Ronald Reagan, el ar fi condus America spre pierderea Războiului Rece. Elissa Slotkin este fost analist CIA şi câştigătoarea unor alegeri dificile. În vârstă de 48 de ani, senatoarea, o moderată din Michighan, unul dintre statele oscilante în alegeri, are o vastă experienţă în domeniul securităţii naţionale, dar în acelaşi timp, mesajul ei a fost că Partidul Democrat reprezintă americanii din clasa muncitoare şi moderaţia în detrimentul extremismului, informează News.ro. Slotkin a spus că Trump „încearcă să ofere o donaţie fără precedent prietenilor săi miliardari”. „El se află la vânătoare pentru a găsi trilioane de dolari pe care să le dea celor mai bogaţi din America”, a atras atenția democrata. Referindu-se la ciocnirea publică a lui Trump cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Slotkin a declarat că scena din Biroul Oval de vineri „nu a fost doar un episod prost de reality TV, ci a rezumat abordarea lui Trump faţă de lume”. „El crede că trebuie să se împrietenească cu dictatori precum Vladimir Putin şi să le spargă dinţii prietenilor noştri, precum canadienii”, a spus senatoarea democrată. „Ca un copil al Războiului Rece, sunt recunoscătoare că Reagan şi nu Trump a fost în funcţie în anii 1980. Trump ne-ar fi făcut să pierdem Războiul Rece”, a spus ea. Ea l-a acuzat pe Donald Trump că a furat expresia „pace prin forţă” de la Ronald Reagan şi a afirmat că fostul preşedinte republican se „răsuceşte în mormânt” după „spectacolul” din Biroul Oval cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Cu toţii ne dorim să se pună capăt războiului din Ucraina, dar Reagan a înţeles că adevărata forţă necesită ca America să combine puterea noastră militară şi economică cu claritatea morală, iar scena din Biroul Oval nu a fost doar un episod prost de reality TV, ci a rezumat întreaga abordare a lui Trump faţă de lume”, a spus Slotkin în replica dată discursului lui Trump. „El vede conducerea americană ca pe o simplă serie de tranzacţii imobiliare”, a punctat fosta analistă CIA. Pe plan intern, Elissa Slotkin a spus că Trump nu a prezentat un plan credibil pentru a aborda creşterea preţurilor la alimente, la locuinţe şi asistenţă medicală şi pentru a oferi stabilitate întreprinderilor americane. Planul economic al preşedintelui Donald Trump nu îi ajută pe americani să progreseze, a spus senatoarea. „Şi avem nevoie de un sistem fiscal care să fie corect pentru oamenii care nu câştigă 1 miliard de dolari. Preşedintele a vorbit de o miză mare pe economie, dar este întotdeauna important să citiţi cu litere mici. Deci, planurile sale îi ajută cu adevărat pe americani să progreseze? Nici pe departe", a declarat democrata. Senatoarea, vorbind din statul său natal, a avertizat că planul economic al lui Trump îi va costa pe americanii obişnuiţi. Ea a dat replica democraţilor la discursul lui Trump într-un oraş din Michigan care oferă o imagine perfectă a diviziunii politice din America: Wyandotte - o comunitate muncitorească de aproximativ 25.000 de locuitori care se află la circa 20 de km sud de Detroit - oraş pe care atât ea, ca democrată, l-a câştigat pentru Senat, cât şi Trump l-a câştigat în noiembrie la prezidenţiale. „Dacă tot vorbim despre Elon Musk, există cineva în America care se simte confortabil cu faptul că el şi gaşca lui de tineri de 20 de ani îşi folosesc propriile servere de calculatoare pentru a umbla prin declaraţiile dvs. fiscale, informaţiile dvs. despre sănătate şi conturile dvs. bancare?", a întrebat retoric senatoarea de Michigan. Discursul îi va oferi o platformă de profil înalt lui Slotkin, ca proaspătă membră a Congresului. Liderii democraţi din Congres o consideră o figură proeminentă a partidului şi cred că abilitatea sa de a câştiga un loc în Senat într-un stat câştigat de Trump este o dovadă a atracţiei sale largi pentru alegători. Liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, a numit-o pe Slotkin „o stea în ascensiune în partid”, declarând reporterilor că „poporului american îi va plăcea ceea ce are ea de spus. Este excelentă atât în domeniul economic, cât şi în cel al securităţii naţionale", a asigurat Schumer. În vârstă de 48 de ani, Slotkin este cea mai tânără femeie democrată aleasă în Senat. În replica sa, senatoarea Elissa Slotkin a cerut alegătorilor să se implice mai mult în politică, susţinând că democraţia „merită salvată”. Ea le-a spus că americanii nu ar trebui să „se deconecteze” şi i-a îndemnat să îi tragă la răspundere pe oficialii aleşi şi să se organizeze. „Este uşor să fii epuizat, dar America are nevoie de tine acum mai mult ca niciodată. Dacă generaţiile anterioare nu ar fi luptat pentru această democraţie, unde am fi fost astăzi?” a spus Slotkin.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din valcea

-
-

12:08

BEC a respins candidatura Dianei Sosoaca la președinție

Biroul Electoral Central (BEC) a decis, sâmbătă, 15 martie, să respingă candidatura Dianei Sosoaca, lidera partidului SOS România, pentru alegerile prezidențiale programate pe 4 mai. Conform celor menționate de voacea-valcii.ro, decizia a fost adoptată cu o majoritate de 10 voturi, în timp ce doar trei membri ai BEC au fost de acord cu admiterea candidaturii. Anterior, vineri, Diana Sosoaca a solicitat să participe la ședința BEC, însă cererea sa a fost
Image Description

20:50

Valcea, afectată de stagnare economică și salarii mici

Județul Valcea se confruntă cu o stagnare economică îngrijorătoare, având cea mai mică creștere salarială din ultimul deceniu și regăsindu-se printre cele mai sărace zone din țară. Conform celor menționate de USR Valcea, aceste statistici pun în evidență dificultățile cu care se confruntă locuitorii, care se luptă cu venituri scăzute și șanse limitate pe piața muncii. Deși alte județe au reușit să atragă investiții și să impulsioneze economia, Valcea rămâne în
Image Description

16:49

Scădere semnificativă a salariului mediu net în România în ianuarie 2025

Salariul mediu net din România a scăzut considerabil în prima lună a anului 2025, ajungând la 5.328 de lei. Aceasta reprezintă o diminuare de 317 lei comparativ cu luna precedentă. Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, această scădere a fost influențată de eliminarea unor facilități fiscale și de absența primelor ocazionale la finalul anului. Cea mai mare medie salarială a fost observată în sectorul IT, unde angajații au câștigat,
Image Description

21:04

Guvernul aprobă sprijin financiar pentru pensionari în 2025

Guvernul României a adoptat recent o ordonanță de urgență care va aduce un ajutor financiar semnificativ pentru pensionari. Conform publicării de pe vocea-valcii.ro, această măsură vizează pensionarii din sistemul public de pensii și pe cei din sistemul militar. Persoanele care au un venit mai mic de 2.574 de lei vor primi un sprijin de 800 de lei, distribuit în două părți egale, în lunile aprilie și decembrie ale anului 2025. De
Image Description

20:20

Fostul antrenor al SCM Râmnicu Vâlcea se confruntă cu o situație incredibilă

Fostul antrenor al echipei de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea, Bent Dahl, a raportat dispariția unor bunuri personale în valoare de peste 15.000 de euro din apartamentul închiriat de club. Potrivit declarațiilor sale, după ce și-a reziliat contractul și a plecat la familie, atunci când s-a întors să își recupereze lucrurile, a constatat că acestea nu mai erau acolo. "Clubul pasează responsabilitatea la proprietar și invers. E o situație regretabilă. Am
Image Description

Recente din Romania

-
-

03:08

- Iasi - ACS Stars 2012 Iași joacă pe teren propriu împotriva Universității Craiova

ACS Stars 2012 Iași va disputa astăzi primul meci pe teren propriu din faza a doua a Ligii I de baschet masculin. Confruntarea va avea loc la ora 14:30, în Sala Sporturilor din Voinesti, unde juniorii antrenați de Mitică Anghel vor întâlni echipa Universitatea Craiova. Conform ziaruldeiasi.ro, cele două formații fac parte din Grupa 2, care include și CSU Ploiești, Știința București, U Craiova și CSU Târgoviște. În faza a doua
Image Description

03:03

- Cluj - Incident violent în parcarea centrului comercial VIVO Cluj

Un incident violent a avut loc sâmbătă după-amiază în parcarea centrului comercial VIVO Cluj. Evenimentul a atras atenția trecătorilor și a generat reacții pe rețelele sociale, conform stiridecluj.ro. Totul a început la o intersecție din parcarea centrului comercial, unde un șofer, vizibil agitat, a devenit agresiv după ce a ignorat semnul de „Cedează trecerea”. Conflictul a escaladat rapid, după ce celălalt șofer, care avea prioritate, a fost aproape implicat într-un accident. În
Image Description

02:37

- Iasi - Risc cibernetic imens pentru companii, avertizează experții

Companiile din România se află într-un pericol constant din cauza atacurilor cibernetice, conform specialiștilor de la ESET România. Marius Munteanu, expert în securitate IT, subliniază că un simplu clic greșit poate oferi hackerilor acces la datele sensibile ale unei afaceri, aducând astfel consecințe devastatoare. Atacatorii folosesc frecvent metode precum phishing-ul, prin care încercă să păcălească oamenii să ofere informații personale, cum ar fi parolele sau detaliile bancare. În general, aceste atacuri
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
valcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul valcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete