Mișcare fără precedent: fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, își va publica memoriile. „Istoria îmi e furată”
Inapoi

Mișcare fără precedent: fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, își va publica memoriile. „Istoria îmi e furată”

Postat cu 22 ore în urmă

Update cu 21 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, îşi va publica memoriile până la sfârşitul acestui an, marcând astfel un demers fără precedent pentru un monarh spaniol, a anunţat luni editura Planeta, informează Reuters, preluată de Agerpres.Odinioară venerat pentru rolul pe care l-a jucat în tranziţia Spaniei spre democraţie, Juan Carlos a fost nevoit să abdice în 2014 după o serie de scandaluri care au inclus o aventură cu daneza Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn şi împuşcarea unui elefant în Botswanna. El este considerat în prezent o vulnerabilitate pentru imaginea fiului său, regele Felipe al VI-lea al Spaniei.Procurorii spanioli au anchetat acuzaţii de fraudă formulate împotriva fostului rege în Spania şi Elveţia, însă au dispus închiderea anchetei din cauza dovezilor insuficiente şi a expirării termenului de prescripţie. Avocatul fostului rege spaniol a declarat la acea vreme că procurorii au eşuat în încercarea lor de a dovedi existenţa vreunei infracţiuni sau a unui comportament penal.Volumul "Reconciliation", scris la persoana întâi singular, doreşte să sublinieze contribuţiile fundamentale ale fostului rege Juan Carlos la succesul tinerei democraţii spaniole în timpul domniei sale de aproape 40 de ani, umbrită de exilul său autoimpus în Abu Dhabi şi de unele dintre greşelile sale, a transmis editura Planeta."Tatăl meu m-a sfătuit întotdeauna să nu îmi scriu memoriile. Regii nu se confesează. Şi, cu siguranţă, nu în mod public. Secretele lor rămân îngropate în umbra palatelor. De ce nu îi urmez astăzi sfatul? De ce m-am răzgândit? Pentru că am sentimentul că mi se fură istoria", a declarat fostul suveran al Spaniei, citat de editura Planeta. Fostul monarh, în vârstă de 87 de ani, s-a mutat în emiratul Abu Dhabi în 2020 şi nu a participat de atunci la nicio acţiune oficială alături de familia regală a Spaniei. A revenit în Spania doar cu ocazia unor scurte vizite private, în principal pentru mici călătorii cu iahtul său, Bribon, în proximitatea coastelor nord-vestice ale ţării.Acest volum de memorii va prezenta în detaliu partea privată a unei vieţi publice, într-o carte "bogată în anecdote, care nu evită cele mai semnificative episoade din istoria noastră recentă, nici bucuriile şi necazurile din viaţa sa intimă şi personală", au transmis reprezentanţii editurii Planeta.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din valcea

-
-

10:37

Dragășani are un nou viceprimar după nouă luni de așteptare

Municipiul Dragășani a desemnat un nou viceprimar, în urma unei ședințe de Consiliu Local ce a avut loc pe 18 martie. Conform informațiilor de la voeca-valcii.ro, alegerea lui Ștefan Nedelcu, reprezentant al AUR, a fost hotărâtă cu 14 voturi, în timp ce contracandidatul său, Marian Roșca de la FD, a obținut doar două voturi. Senatorul AUR de Vâlcea, Nicolae Mîndrescu, a transmis un mesaj de apreciere noului viceprimar, subliniind importanța dezvoltării
Image Description

21:19

SYMPHONIC SPRING aduce muzica clasică la Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască evenimentul SYMPHONIC SPRING, care va avea loc luni, 24 martie 2025, începând cu ora 19:00. Potrivit voeca-valcii.ro, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să asiste la un concert deosebit în Sala Lahovari, unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii va fi condusă de dirijorul Daniel Mãnãsi. Evenimentul va aduce pe scenă talentul pianistului Matei Labunt, care va interpreta lucrări celebre din repertoriul clasic. Printre piesele incluse în
Image Description

18:15

CS Valcea 1924, confruntare importantă cu CS Municipal Oradea

Pe data de 19 martie 2025, la ora 18:00, Sala Polivalenta Traian din Râmnicu Vâlcea va fi locul unde CS Vâlcea 1924 se va întâlni cu CS Municipal Oradea, liderul Ligii Nationale de Baschet Masculin. Meciul a fost reprogramat, inițial fiind stabilit pentru luna ianuarie. Conform informațiilor disponibilie pe vocea-valcii.ro, suporterii sunt așteptați în număr mare pentru a-și susține echipa locală. Reprezentanții clubului au lansat un apel la mobilizare, afirmând: "Suntem
Image Description

21:22

Lansarea volumului "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea"

Arhiepiscopia Ramnicului anunță un eveniment important, lansarea cărții "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410", scrisă de profesorul universitar dr. George Enache. Potrivit informațiilor disponibile pe vocea-valcii.ro, evenimentul este programat pentru sâmbătă, 22 martie, la ora 11:00, în Sala "Emaus" a Centrului Cultural Pastoral "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica". Lucrarea, publicată la sfârșitul anului 2024 de Editura Eikon, examinează evoluția monahismului românesc în contextul modernității.
Image Description

21:14

Ministerul Finanțelor finalizează reforma fiscală, cu majorări de taxe

Ministerul Finanțelor pregătește o reformă fiscală importantă, parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta va include creșteri de taxe și impozite, care urmează să fie implementate începând cu 1 ianuarie 2026. Ministrul Tanczos Barna a confirmat că documentul va fi prezentat oficial Comisiei Europene în luna aprilie, conform informațiilor furnizate de vocea-valcii.ro. Una dintre cele mai relevante modificări se referă la impozitul auto, care va fi semnificativ majorat
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:11

- Dambovita - Sorana Cîrstea, a patra româncă din cinci, eliminată în turul întâi la Wimbledon 2025

Sorana Cîrstea (35 de ani, 168 WTA) s-a oprit în runda inaugurală a turneului de la Wimbledon. La a șaisprezecea prezență în competiția propriu-zisă de pe iarba din Londra, jucătoarea din Târgoviște, aflată pe locul 168 WTA, a fost depășită de americanca Hailey Baptiste (23 de ani, 55 WTA), scor 6-7, 6-1, 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore și 6 minute de joc. Aceasta a fost
Image Description

21:10

- Botosani - Botoșăneni amendați din cauza câinilor periculoși pe care îi dețin. Polițiștii au verificat zeci de locații

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității deținerii exemplarelor canine cu potențial agresiv sau periculos. În cadrul activităților desfășurate au fost controlate 57 de locații, prilej cu care au fost identificate 28 de exemplare canine. În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate peste 20 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, pentru
Image Description

21:04

- Dambovita - Razii și verificări ale polițiștilor dâmbovițeni, soldate cu peste 210 sancțiuni contravenționale!

La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat atât pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, cât și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Pe sectoarele de drum cu trafic intens, dar și în zonele de interes de pe raza județului, au fost organizate 12 filtre și 5 acțiuni punctuale. Pe parcursul zilei, polițiștii au intervenit cu
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
valcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul valcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete