Fregată franceză a urmărit un submarin rusesc în largul coastei Bretaniei
Update cu 7 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Simionescu

Fregată franceză a urmărit un submarin rusesc în largul coastei Bretaniei
O fregată a marinei franceze a monitorizat un submarin rusesc care a ieșit la suprafață în largul coastelor Bretaniei săptămâna trecută, a anunțat Comandamentul maritim al NATO. Centrul de comandă pentru forțele maritime ale alianței a transmis că „Alianța e pregătită să apere întreaga zonă a Atlanticului”.
Operaţiunea face parte din activitatea obișnuită de supraveghere maritimă a NATO în Atlanticul de Nord, unde forţele aliate vigilente monitorizează atât activitățile de suprafață, cât şi cele subacvatice din apropierea apelor europene. NATO menține o atenție constantă pentru protejarea intereselor în regiune.
Potrivit UK Defence Journal, submarinul implicat este Novorossiisk (B-261), un submersibil diesel-electric de atac din clasa Kilo II îmbunătățită, proiect 636.3, aparținând Flotei ruse din Marea Neagră. Acesta are o autonomie de 45 de zile, lungimea de 74 metri și este echipat cu șase tuburi lansatoare pentru torpile și rachete Kalibr, notează digi24.ro.
Submarinul a fost folosit anterior în Marea Mediterană pentru operațiuni militare rusești în Siria și a fost implicat în controverse după vizita sa în portul spaniol Ceuta din 2015. Recent, au apărut informații despre o posibilă scurgere de combustibil, însă Moscova a negat problemele tehnice ale submarinului, conform digi24.ro.