Mutarea tuturor taxelor pe muncă din sarcina angajatorului în cea a angajatului, cu majorarea corespunzătoare a salariului brut, implementată în 2018, a adus un beneficiu clar: angajații pot vedea lunar pe fluturașul de salariu câți bani câștigați se duc la stat. Ce observă angajații? Din salariul brut, statul reține 10% pentru impozit, 10% pentru asigurarea de sănătate (CASS), și 25% pentru asigurarea socială (CAS), adică aproape jumătate din venitul lor. Impozitul pe salariu nu este foarte mare, însă restul taxelor sunt printre cele mai mari din UE, iar banii colectați nu se întorc în servicii publice de calitate. Sistemul sanitar este plin de probleme, iar oamenii sunt adesea nevoiți să facă cheltuieli suplimentare frustrante. Pensiile sunt mici, iar serviciile publice finanțate de la buget, cum ar fi educația și poliția, rămân la cote foarte scăzute. Guvernele au introdus și menținut o nouă taxă, denumită inflație, generată de cheltuieli care depășesc veniturile, pe deficit. În ianuarie și februarie, datoria publică a crescut cu aproape 8 miliarde de euro, ajungând la 52% din PIB. Intervențiile în piața liberă asupra prețurilor nu au avut efecte pozitive. Forțarea prețului laptelui în jos a dus la scumpirea altor produse, cum ar fi detergentul. Acesta este motivul pentru care avem cea mai mare inflație din UE. Bugetarii cer bani în plus de la Guvern, și în anul electoral sunt șanse mari să îi obțină, cu un efect inflaționist previzibil. În schimb, angajații din sectorul privat știu că este inutil să ceară bani în plus de la angajatorii deja împovărați de aceleași taxe. Săptămâna aceasta a avut loc pentru prima dată un protest în care principala revendicare a fost scăderea taxelor pe muncă, nu creșterea salariilor. O reducere a CAS ar agrava deficitul cronic al bugetului pensiilor, tocmai când Guvernul promite recalcularea, cu un cost suplimentar de 10 miliarde de lei doar în acest an. O soluție ar fi lărgirea bazei de colectare, adică mai mulți contribuabili la bugetul de pensii. Cum se poate realiza acest lucru într-o țară cu cea mai mare migrație a forței de muncă în condiții de pace? Oamenii caută soluții pentru a-și masca veniturile, chiar dacă asta înseamnă un preț mare la bătrânețe. Fără politici sociale bine gândite, care să mențină românii în țară și să îi aducă înapoi pe cei din străinătate, și fără stimularea mediului privat pentru a crea locuri de muncă bine plătite, baza de colectare nu poate crește. De asemenea, este necesară dezvoltarea pilonilor II și III ai sistemului de pensii, care amplifică prin investiții contribuțiile. Pilonul II de pensii private a avut un randament record de 17,9% în 2023, dar clasa politică încearcă să interfereze cu acesta. Contribuția la sănătate pare mare în raport cu serviciile primite. Teoretic, cu 10% din veniturile unei minorități se susține asistența medicală aproape completă pentru toți. Sistemul public de sănătate din România nu este sustenabil deoarece pachetul de bază acoperă teoretic aproape toate serviciile medicale. Multe servicii asigurate teoretic ajung să fie plătite din buzunar, la privat, pentru că sistemul public nu face față. Există mulți beneficiari neplătitori de CASS, ceea ce limitează baza de colectare. Dezvoltarea pieței asigurărilor private de sănătate ar putea fi o soluție, infuzând bani în sistem și asigurând un control mai bun al cheltuielilor. Modelele pentru aceasta există, dar implică reforme nepopulare. În România, piața asigurărilor private de sănătate a crescut în ultimii cinci ani, dar 80% din serviciile medicale sunt încă finanțate din surse publice. Într-o populație cu morbiditate mare, acest procent este extrem de ridicat. În concluzie, monopolul de facto al Casei de Sănătate împiedică îmbunătățirea serviciilor și reducerea taxelor. Scăderea taxelor pe muncă necesită politici bine gândite, de care actuala clasă politică nu pare capabilă, nici în ceea ce privește competența, nici costul electoral.