Îndemnul părintelui Paisie în vreme de secetă
În vara anului 1990, când seceta a fost extrem de severă, ucenicii părintelui Paisie, care se află la pat, îi comunicau des situația: "Nu plouă, părinte, este secetă mare!" Răspunsul său era plin de credință: "Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi și să postim, că Domnul are de unde da, dacă are cui da!"
Când în cele din urmă ploaia a început să cadă, ucenicii au venit la părinte pentru a-l anunța: "Părinte Paisie, plouă afară!" Reacția lui a fost emoționantă; a început să plângă și, cu glas plin de dorință, a cerut ucenicului său, monahul Gherasim: "Adă-mi și mie un pahar cu apă de ploaie de afară să beau, căci cine știe ale cui sunt lacrimile acestea!"
Acest moment subliniază profunditatea credinței părintelui Paisie și legătura strânsă cu divinitatea, chiar și în fața încercărilor naturii. Această poveste este extrasă din lucrările părintelui Paisie Olaru, o figura importantă în spiritualitatea ortodoxă, publicată de Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în 1993.