TIPĂRITURILE DIACONULUI CORESI
Inapoi

TIPĂRITURILE DIACONULUI CORESI

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Actualitate
Acest volum reprezintă un omagiu adus diaconului Coresi și strădaniei sale tipografice de slujire a Bisericii și a neamului românesc, care a marcat începutul unei epoci de redeșteptare națională. Între cele 296 de pagini ale sale se regăsesc articole și studii semnate de reputați istorici, teologi și cercetători din mediul academic românesc, care au evocat personalitatea și opera diaconului Coresi, evidențiind importanța sa eclezială și națională, de aceea, lucrarea se constituie astfel într-o mărturie importantă al gloriosului nostru trecut, precum și într-un îndemn adresat noilor generații de a-și cunoaște istoria și înaintașii și a le urma exemplul în iubirea de țară și în propovăduirea credinței. Prin intermediul întregii sale activități misionare cu ajutorul tiparului, diaconul Coresi a contribuit hotărâtor la modelarea naturală, echilibrată și frumoasă a limbii române, sprijinind aprofundarea unității de limbă, de neam și de credință. Așa cum spune Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon în Precuvântarea cărții, „cel de-al treilea mare și important meșter tipograf de la noi, după Ieromonahul Macarie și Dimitrie Liubavici, diaconul Coresi, adevărat voievod al tiparului românesc, este una dintre personalitățile de seamă ale panteonului spiritual și cultural național, cu un uriaș, decisiv și necesar aport misionar și educațional, fiindcă el a contribuit, în chip ireversibil, la cristalizarea limbii române literare, la introducerea ei în cult, precum și la aprofundarea conștiinței unității de neam, credință și limbă, prin intermediul numeroaselor sale volume, răspândite în spațiile locuite de români… Diaconul Coresi a susținut și a contribuit enorm la realizarea unității noastre naționale, punând bazele aprofundării acesteia și creând premisele pentru înfăptuirea unirii românilor, realizată pentru scurtă vreme de Mihai Voievod Viteazul, iar, apoi, pentru împlinirea visului de veacuri al românilor, și anume realizarea României Mari. El a fost unul dintre clericii de frunte ai Bisericii noastre, care s-a nevoit în spațiul cultural românesc tipărind cărți valoroase care să susțină propovăduirea bucuriei valorilor Evangheliei lui Hristos și aspirațiile legitime de unitate națională ale înaintașilor noștri”. BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

ANM avertizează: Codul roșu din weekend nu reprezintă vârful de căldură al acestui episod

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment conform căruia majoritatea regiunilor din România vor fi sub cod roșu de caniculă în weekend, cu temperaturi care ar putea atinge 42 de grade Celsius. Meteorologii anunță însă că săptămâna viitoare va fi chiar mai caldă, vârful acestui episod de caniculă fiind așteptat luni, marți și miercuri, când codul roșu ar putea fi prelungit. Detalii avertizare: Perioadă: 13-14 iulie Zone vizate: Crișana, Banat, Oltenia, .

Actualitate

Fonduri pentru extinderea canalizării la Bujoreni

În Bujoreni, lucrările de extindere a canalizării vor începe în acest an. Primarul Gheorghe Gîngu a anunțat că primăria a primit fonduri pentru a continua dezvoltarea sistemului de canalizare în comună. "Începem noul an cu vești bune pentru locuitorii noștri. Prin lobby parlamentar, Primăria Bujoreni a obținut 600.000 lei pentru extinderea canalizării. Chiar dacă este o sumă modestă, orice finanțare este binevenită pentru noi. Vom continua să căutăm surse de .

Actualitate

Spectacol de final de an în Râmnicu și distracții în 2024

. Ultimul eveniment din Scuarul Mircea cel Bătrân, numit "Decembrie Magic", se va desfășura duminică, 31 decembrie. Spectacolul "Revelion 2024", cu membrii Nistor Family Band ca protagoniști, va anima centrul orașului cu muzică de petrecere, urmat de un foc de artificii la miezul nopții, marcând astfel intrarea în noul an, 2024. Târgul "Decembrie Magic" nu se va încheia odată cu finalul anului 2023, ci va continua să funcționeze și în prima .

Actualitate

17 sancțiuni și confiscări de petarde, în lupta cu Poliția Locală din Râmnic: Linia TelVerde pentru liniștea cetățenilor

.Message = "În ultima perioadă, echipajele Poliției Locale din cadrul Primăriei din Râmnicu Vâlcea au depistat mai multe situații cu materiale pirotehnice ilegale, contravenind Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. Au fost aplicate 17 sancțiuni constând în avertismente și amenzi de 500 de lei, iar produsele pirotehnice au fost confiscate. Poliția Locală va continua aceste acțiuni și recomandă să se raporteze imediat la TelVerde - 0800809 809 dacă .

Pagina de facebook

-
-

Recente din valcea

-
-

10:37

Dragășani are un nou viceprimar după nouă luni de așteptare

Municipiul Dragășani a desemnat un nou viceprimar, în urma unei ședințe de Consiliu Local ce a avut loc pe 18 martie. Conform informațiilor de la voeca-valcii.ro, alegerea lui Ștefan Nedelcu, reprezentant al AUR, a fost hotărâtă cu 14 voturi, în timp ce contracandidatul său, Marian Roșca de la FD, a obținut doar două voturi. Senatorul AUR de Vâlcea, Nicolae Mîndrescu, a transmis un mesaj de apreciere noului viceprimar, subliniind importanța dezvoltării
Image Description

21:19

SYMPHONIC SPRING aduce muzica clasică la Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea se pregătește să găzduiască evenimentul SYMPHONIC SPRING, care va avea loc luni, 24 martie 2025, începând cu ora 19:00. Potrivit voeca-valcii.ro, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să asiste la un concert deosebit în Sala Lahovari, unde Orchestra Simfonică a Filarmonicii va fi condusă de dirijorul Daniel Mãnãsi. Evenimentul va aduce pe scenă talentul pianistului Matei Labunt, care va interpreta lucrări celebre din repertoriul clasic. Printre piesele incluse în
Image Description

18:15

CS Valcea 1924, confruntare importantă cu CS Municipal Oradea

Pe data de 19 martie 2025, la ora 18:00, Sala Polivalenta Traian din Râmnicu Vâlcea va fi locul unde CS Vâlcea 1924 se va întâlni cu CS Municipal Oradea, liderul Ligii Nationale de Baschet Masculin. Meciul a fost reprogramat, inițial fiind stabilit pentru luna ianuarie. Conform informațiilor disponibilie pe vocea-valcii.ro, suporterii sunt așteptați în număr mare pentru a-și susține echipa locală. Reprezentanții clubului au lansat un apel la mobilizare, afirmând: "Suntem
Image Description

21:22

Lansarea volumului "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea"

Arhiepiscopia Ramnicului anunță un eveniment important, lansarea cărții "Monahismul ortodox romanesc si modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410", scrisă de profesorul universitar dr. George Enache. Potrivit informațiilor disponibile pe vocea-valcii.ro, evenimentul este programat pentru sâmbătă, 22 martie, la ora 11:00, în Sala "Emaus" a Centrului Cultural Pastoral "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica". Lucrarea, publicată la sfârșitul anului 2024 de Editura Eikon, examinează evoluția monahismului românesc în contextul modernității.
Image Description

21:14

Ministerul Finanțelor finalizează reforma fiscală, cu majorări de taxe

Ministerul Finanțelor pregătește o reformă fiscală importantă, parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceasta va include creșteri de taxe și impozite, care urmează să fie implementate începând cu 1 ianuarie 2026. Ministrul Tanczos Barna a confirmat că documentul va fi prezentat oficial Comisiei Europene în luna aprilie, conform informațiilor furnizate de vocea-valcii.ro. Una dintre cele mai relevante modificări se referă la impozitul auto, care va fi semnificativ majorat
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:04

- Gorj - Schimbările climatice transformă albia Jiului

Perioadele prelungite de secetă și ploile rare, dar torențiale, au modificat radical peisajul albiei Jiului. În locul tradiționalelor insule de nisip, au apărut zone întinse de uscat acoperite de vegetație înaltă și chiar arbori, semn al degradării accentuate a cursurilor de apă din sudul țării. Fenomenul este confirmat de hidrologi, care avertizează că 2025 a adus mai multe râuri secate față de anul trecut și debite scăzute pe marile ape.
Image Description

12:04

- Botosani - FOTO Accident pe un drum județean din Botoşani. Mașină cu roțile în sus

Un accident rutier s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Corni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajele au găsit autoturismul răsturnat pe capotă, în șanț, însă, din fericire, nu au existat persoane încarcerate sau rănite. Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului
Image Description

12:00

- Nationale - Video Cazul liniei de tren închise la un an de la deschidere. Anterior călătorii au așteptat 19 ani redeschiderea traseului

După doar un an de când s-a redeschis calea ferată dintre București și Giurgiu, călătorii ar putea să rămână iarăși fără tren. Este vorba despre o linie închisă timp de 19 ani, după prăbușirea podului de la Grădiștea. Întregul traseu urmează să fie modernizat, iar traficul ar putea fi blocat. Traficul feroviar dintre București și Giurgiu a fost întrerupt după ce podul de la Grădiștea s-a prăbușit. Odată redeschis traficul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
valcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul valcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete